News Anunt.ro

De la noi stiu toti

Sunday
Feb 05th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Economie Ultima Ora

Ultima Ora

Reactoarele nucleare, în Mureş sau Sibiu

Reactoarele nucleare, în Mureş sau SibiuA doua centrală nucleară va fi construită într-unul dintre cele două judeţe, cel mai probabil în apropiere de municipiul Târnăveni. Cea de-a doua centrală nucleară, pe care autorităţile vor să o construiască înainte de anul 2020, ar putea fi amplasată în judeţul Mureş sau Sibiu. Surse guvernamentale ne-au declarat că cel mai probabil, în toamnă, va fi ales judeţul Mureş, iar noile reactoare vor fi construite lângă municipiul Târnăveni, aproape de localitatea Iernut. Sursele ne-au mai spus că pe locul secund este judeţul Sibiu, unde sunt avute în vedere mai multe amplasamente.

Informaţia a fost confirmată şi de către Tudor Şerban, secretar de stat la Ministerul Economiei, potrivit căruia „aceste două judeţe au cele mai mari şanse".

Construcţia, în paralel cu cea de la Cernavodă

Şerban a adăugat, ieri, la o conferinţă organizată de agenţia de presă Mediafax, că există şi multe companii interesate să construiască a doua centrală nucleară în România. „Lucrurile se vor petrece mai repede, încercăm să începem construcţia în paralel cu Cernavodă (grupurile 3 şi 4 - n.r.), şi abandonăm tehnologia canadiană CANDU", a spus secretarul de stat.

Şerban a afirmat că proiectul celei de-a doua centrale nucleare, constând în selectarea unui consultant şi găsirea unei locaţii, va începe în toamnă. Oficialul Economiei a menţionat că la a doua centrală se va folosi o tehnologie modernă. Cele mai noi tehnologii aparţin americanilor, francezilor şi ruşilor. Un interes mare există şi pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, mai multe companii fiind interesate să intre şi ele în proiect, pe lângă cele existente în prezent.

Nabucco, prioritate ÅŸi nu prea

Prezent la eveniment, premierul Emil Boc a spus că nu este exclus să participăm şi la alte proiecte de transport al gazelor naturale, chiar şi la South Stream, dar prioritate rămâne gazoductul Nabucco. South Stream este un proiect concurent Nabucco şi vizează transportul gazelor către Europa, ocolind Ucraina. La rândul său, Tudor Şerban a spus că, „dacă Nabucco nu se va materializa, este clar că România va intra în discuţii pentru un proiect".

INVESTIÅ¢II ÃŽN TERMOFICARE

Boc mai vrea un împrumut de câteva miliarde euro

Guvernul ia în calcul contractarea unui împrumut extern de câteva miliarde de euro pentru modernizarea centralelor energetice în cogenerare, deoarece centralele de apartament nu pot reprezenta o soluţie favorabilă pentru sistemul de încălzire, a spus ieri Emil Boc.

„Sper să putem să găsim aranjamentul financiar necesar. Soluţia e un împrumut extern de câteva miliarde euro care să se focalizeze pentru modernizarea acestor centrale. Cred că aici trebuie să fie o decizie curajoasă a guvernului", a spus Boc. El crede că această „investiţie masivă" va fi recuperată într-un interval de 10 ani, prin economiile rezultate din asigurarea sursei energetice. Autorităţile au încheiat în acest an un acord de împrumut extern, de 20 miliarde euro.


sursa:www.evz.ro

 

Ne revenim din criză în 2010

Ne revenim din criză în 2010Până atunci, directorii de companii fac strategii şi restructurări.

Punctul de cotitură al crizei va veni abia anul viitor, consideră majoritatea directorilor executivi ai...

Producătorii de energie, grupaţi în două companii

Producătorii de energie, grupaţi în două companiiGuvernul ne promite că prin restructurarea sectorului vom avea în 2009 tarife mai mici. Peste doi-trei ani însă, preţurile vor creşte semnificativ.

Producătorii de energie...

Francizele, căutate pe timp de criză

Francizele, căutate pe timp de crizăÎntreprinzătorii curajoşi profită de chiriile şi taxele de intrare mai mici şi aleg brandurile de alimentaţie publică ferite de recesiune.

În această perioadă de criză, do...

De ce garantează statul credite cu dobânzi mari

De ce garantează statul credite cu dobânzi mariProgramul „Prima Casă" poate impulsiona piaţa imobiliară, însă totul depinde de condiţiile de aplicare şi de reacţia băncilor.

Anunţul făcut miercuri, după şedinţa guvernu...

Page 7 of 24
banneranunt300

Hot topic

 

Hackerul român care a speriat FBI-ul - Revista presei interne

Presa naţională scrie astăzi despre raportul FBI pe tema criminalităţii informatice, ...

 

Hoţia la români

Cei aflaţi conjunctural la putere sunt primii care ne induc sentimentul că regulile stat...

 

Preţul petrolului a crescut aproape de 53 dolari/baril, în schimburile matinale

Petrolul s-a scumpit aproape de 53 dolari/baril în schimburile matinale de luni, continuÃ...

 

Un singur român printre bogaţii lumii

Dinu Patriciu a rămas singurul român prezent în clasamentul „Forbes". Ion Ţiriac a i...

 

Doamnă ministru, vrem trei ore de sport!

Elevii susţin că programa şcolară încărcată nu le permite să facă mai multă miş...

Who's Online

We have 1 guest online