Preşedintele Traian Băsescu a venit ieri cu o formulă prin care să scape guvernul de presiunea sindicatelor.
Sub ameninţarea grevei profesorilor, şeful statului a sesizat Curtea Constituţională (CC) în legătură cu conflictul juridic apărut între magistraţi şi guvern, respectiv parlament. Băsescu acuză, practic, puterea judecătorească de abuz prin încercarea de a se substitui legislativului şi executivului şi a-şi ajusta substanţial salariile prin procese.
"Se instituie un precedent periculos"
"Puterea judecătorească şi-a atribuit o prerogativă pe care nu o are, practic, se substituie executivului. Eu consider că se instituie un precedent periculos din punct de vedere democratic", a declanşat şeful statului un întreg şir de critici la adresa magistraţilor care şi-au adăugat la salarii sporuri câştigate în instanţă. Mecanismul a fost folosirea unei ordonanţe din 2000, prin care sporurile erau incluse în salariul de bază. Cu toate că ordonanţa a abrogat legea în care sporurile erau prevăzute separat, judecătorii s-au raportat în continuare la aceste prevederi pentru a-şi mări salariile şi a oferi şi altor categorii profesionale reţeta.
Pentru a bate obrazul, Traian Băsescu a scos din sertar nu mai puţin de 13 exemple. "Sporul de anticorupţie - ca şi cum un magistrat pentru a fi corect trebuie să aibă un spor de anticorupţie -, sporul de specializare - ca şi cum ar trebui să nu fie specializat -, sporul de confidenţialitate - ca şi cum legea nu cere confidenţialitate -, sporul de fidelitate - ca şi cum nu jurăm fidelitate instituţiilor din care facem parte", s-a arătat iritat preşedintele. Pentru a-i tempera pe sindicalişti, Băsescu le-a fluturat în plus anunţul comisarului european pentru economie, Joaquin Almunia, că Bruxelles-ul va începe procedura de deficit excesiv împotriva României pentru depăşirea limitei de -3% din PIB acceptată de UE.
În 2008, secţiile Unite ale instanţei supreme, deşi sesizate de către procurorul general al României cu privire la o anumită practică a instanţelor de legiferare a unor sporuri pentru magistraţi, au preferat să confirme acordarea de drepturi salariale către judecători, procurori şi personalul auxiliar.
sursa:www.evz.ro



Politica
După recenta vizită la Moscova a ministrului iranian al apărării, Mohammed Mustafa Najjar, Belarus va livra Iranului rachete Iskander-M. Rusia se foloseşte frecvent de se...
Ieşit la prima confruntare directă cu liderul PSD pentru simpatia mulţimii, şeful statului îl acuză pe „mogulul de presă" Sorin Ovidiu Vîntu de politizare.
Presa internaţională de astăzi scrie despre poziţia SUA faţă de testele nucleare nordcoreene sau eliberarea a patru generali libanezi de către ONU. Printre alte subiecte,...
Deputăţia în Parlamentul European (PE) s-a dovedit profitabilă.
Prin ce s-a remarcat Sarkozy în vizita din Spania, pregătirea unui etaj din cadrul unui spital din Madrid, pentru o eventuală epidemie de gripă porcină şi suferinţa Barce...
Reprezentanţi americani şi cubanezi au început discuţii neoficiale pentru a încerca să relanseze dialogul între cele două ţări după ridicarea unor restricţii contra Cubei...
Primele patru luni de guvernare PDL-PSD şi candidatura ca independent a Elenei Băsescu îi plasaseză pe social-democraţi pe primul loc în preferinţele electoratului, înain...
