Gigantul american de software Microsoft a promis ieri o recompensă de 250.000 de dolari celui ce va ajuta la identificarea autorilor unui virus informatic foarte rezistent, botezat Conficker sau Downadup, informează AFP, citată de Agerpres.
"Sperăm ca aceste eforturi să ajute la combaterea ameninţării pe care o reprezintă Conficker şi să îi tragem la răspundere pe cei care lansează programe dăunătoare", a declarat George Stathakopoulos, responsabil cu securitatea informatică în cadrul Microsoft.
Din motive de eficienţă, Microsoft luptă împotriva acestui virus cu ajutorul specialiştilor în securitate informatică, mai ales cu firmele Symantec, F-Secure sau VeriSign, precum şi Icann, organism internaţional însărcinat cu gestionarea adreselor de internet.
"Abordarea Microsoft combină inovaţia tehnologică cu parteneriatele transsectoriale, pentru a ne ajuta să protejăm persoanele în faţa infractorilor cibernetici", a declarat Stathakopoulos.
Oricine ştie de unde provine virusul Conficker este rugat să alerteze poliţia din ţara sa.
Virusul a infectat sisteme informatice din întreaga lume, inclusiv o reţea a Marinei Naţionale Franceze, ai cărei responsabili afirmă că fusese introdus la jumătatea lui ianuarie, printr-un stick USB infectat.
Virusul se propagă şi pe internet.
Odată instalat, el este foarte dificil de înlăturat. Virusul are şi capacitatea de a intra în posesia parolelor.
Microsoft a indicat că, pentru a ajuta la combaterea Conficker, şi-a actualizat gratuit programul antivirus.
sursa adevarul.ro






