News Anunt.ro

De la noi stiu toti

Tuesday
Feb 07th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home News Hot topic Tariceanu va pierde presedintia PNL

Tariceanu va pierde presedintia PNL

E-mail Print PDF
User Rating: / 1
PoorBest 
1234723822Fostul sef al liberalilor, Valeriu Stoica, acum vicepresedinte PDL, crede ca gruparea Antonescu-Orban il va detrona pe Calin Popescu Tariceanu din foto­liul de lider, la Congresul din martie. Stoica spune ca o noua conducere a PNL ar putea crea premisa nece­sara pentru reluarea discu­tiilor cu PDL pe tema uni­ficarii dreptei. Strategul PDL arata cum se straduieste "masinaria de lupta" PDLsa tina steagul sus pe doua fronturi: sa performeze la guvernare si sa se consoli­deze institutional si sa puna degetul pe rana in relatia cu PSD. El accen­tueaza nece­si­tatea revizuirii Constitutiei si asigura ca Traian Basescu nu va fi beneficiarul noilor prevederi.Ce impact va avea asupra functionarii Coalitiei "defectiunea"Adrian Nastase?In mod normal, nu cred ca acest incident va avea consecinte in functionarea imediata a Coalitiei. Totusi, chestiunea trebuie privita in legatura si cu aceste ezitari multiple de la Ministerul de Interne, pentru ca, impreuna, aceste doua imprejurari arata ca, dincolo de programul comun de guvernare pe care ni l-am asumat, exista o chestiune in care PDL si PSD au viziuni diferite. Si aceasta chestiune poate fi rezumata foarte simplu: este vorba de viziunea asupra statului de drept. Ceea ce include, evident, si viziunea asupra Justitiei. Presa a facut numeroase comentarii in legatura cu cele doua demisii de la Ministerul de Interne, iar aceste comentarii au avut un numitor comun: suspiciuni privind legaturile care existau intre anumiti lideri ai PSD si anumite cercuri interlope. Fara indoiala ca o asemenea suspiciune este de natura sa nasca ingrijorari serioase in ceea ce priveste functionarea statului de drept in Romania. In acelasi sens, problema lui Adrian Nastase si modul in care este sustinut de anumiti reprezentanti ai partidului sunt de natura sa ridice, pe drept sau pe nedrept, aceeasi suspiciune. Repet insa, in mod normal, nu cred ca acest incident va avea consecinte in functionarea imediata a Coalitiei.PSD si statul de drept
Exista o angajare ferma a PSD in ceea ce priveste sustinerea ideii de stat de drept si a ideii de Justitie independenta?Daca PSD nu va da semnale foarte clare in viitor, in sensul ca doreste infaptuirea actului de justitie, ca doreste o Justitie independenta, s-ar putea ca, intr-un viitor mai indepartat, aceasta chestiune sa creeze probleme in functionarea Aliantei. Eu sper ca, deocamdata, este vorba numai despre o ezitare din partea PSD. Speranta mea este intemeiata si de faptul ca noua conducere a Ministerului de Interne, domnul Nica, mi se pare ca este de natura sa creeze convingerea ca acest minister va functiona bine in viitor. Cred ca solutia la care s-a ajuns in final este una fericita, si eu personal ii dau domnului Nica creditul necesar si sper ca nu va infirma aceasta speranta pe care o am. Daca aceasta chestiune va fi rezolvata, atunci functionarea Aliantei se va consolida. Daca nu va fi rezolvata, atunci intr-adevar va fi un semn de intrebare.Exista voci in PSD care spun ca Geoana si-a dorit insistent un serviciu secret, cel de la Interne, pentru ca "ceilalti" au totul: SRI, SIE...Lucrurile nu stau chiar asa. Nu uitati ca la SIE este un liberal, iar la SRI este un pesedist. Asadar, daca avem in vedere aceasta realitate, cel care ar fi fost indreptatit sa ceara sefia unui serviciu este PDL. Dar nu cred ca problema se pune in felul acesta, pentru ca serviciile secrete nu ar trebui sa apartina partidelor. Eu cred ca serviciile secrete ar trebui sa apartina Romaniei si ar trebui sa slujeasca nu interese de partid, ci interesele Romaniei. Mi se pare deci un pic nejustificata aceasta dorinta a PSD de a avea un serviciu secret. Repet: pe de o parte SRI este condus de un om de la PSD, SIE de un om de la PNL; n-ar trebui sa existe din acest punct de vedere vreo temere din partea PSD. Indreptatit sa ceara sefia unui Serviciu ar fi fost PDL. N-a facut-o.Laude pentru Boc
Cand Stolojan a renuntat la calitatea de premier desemnat parea cam suparat. Acum, fata de cele ce s-au intamplat la Interne, cum vedeti gestullui Stolojan?La fel. Nu s-a schimbat nimic. Ceea ce am avut de spus in legatura cu aceasta am spus. Nu am de declarat nimic in plus. Constat insa, cu satisfactie, ca solutia Emil Boc se dovedeste o solutie foarte buna. Chiar daca el este foarte atacat in presa chiar din momentul in care a fost desemnat prim-ministru, s-a dovedit ca este nu numai onest, este nu numai harnic, dar invata foarte repede lectia guvernarii si lectia pe care o presupune functia de prim-ministru. Este pentru mine un motiv de satisfactie sa constat ca Emil Boc se comporta foarte bine din aceasta pozitie. Nu mai putin ma bucur ca Gheorghe Pogea, care era mai putin cunoscut ca om politic, dar care are o experienta manageriala foarte solida, se dovedeste a fi un foarte competent ministru de Finante. Si cu ocazia asta adaug faptul ca echipa "greilor" PDL, cum s-a spus, Blaga, Berceanu, Videanu, se afla in Guvern si e bine ca sunt acolo. In plus, exista in Guvern oameni tineri cum sunt Mihai Stanisoara, Toader Paleologu, Monica Ridzi......Elena UdreaDa... Elena Udrea... Echipa PDL este o echipa solida si tin sa precizez ca nu exista un conflict de generatii. Infirm aceasta speculatie. Exista o complementaritate intre generatii in PDL. Cei care sunt tineri sunt incurajati, cei care au experienta sunt utilizati, iar, in perspectiva, ceea ce pentru mine reprezinta un obiectiv principal este sa incurajam un dublu palier de functionare a partidului. Pe de o parte cel guvernamental - dupa cu vedeti am investit in acest palier forte importante ale partidului - dar pe de alta parte este vorba despre palierul institutional, cel al identitatii partidului. Nu vrem sa repetam greseala altor partide care, la guvernare fiind, si-au consumat toata energia, toate resursele in actul de guvernare, ignorand functionarea partidului in aceasta perioada. PDL are suficiente resurse pentru a aco­peri ambele obiective.In ce ma priveste, asa cum am anuntat public, mi-am propus sa nu imi asum functii publice, insa sunt foarte preocupat de consolidarea identitatii partidului, in primul rand sub aspect doctrinar, iar din acest punct de vedere Institutul de Studii Populare este cel mai important instrument pe care il vom utiliza in perioada urmatoare.
Pregateste PDL alegeri interne, schimbari in interiorul partidului?Revigorarea partidului va fi asigurata prin cele doua directii: consolidarea la guvernare si consolidarea institutionala. Cat priveste alegerile interne, va reamintesc ca, prin protocolul de fuziune dintre PD si PLD, aprobat in 15 decembrie 2007, se prevede foarte clar ca urmatoarele alegeri interne vor fi dupa alegerile prezidentiale. Acum PDL este o masinarie de lupta si toate energiile partidului sunt concentrate pe aceste competitii externe, respectiv pe alegerile europene si alegerile prezidentiale.Nica, piesade bazaCe puteti spune despre oamenii pe care PSDi-a trimis in Guvern?Am vorbit deja despre dl Nica si eu cred ca este o piesa de baza a PSD in Guvern. Desemnarea lui ca ministru de interne mi se pare o solutie promitatoare si cred ca dl Nica are capacitatea institutionala de a asigura coordonarea ministrilor PSD si de a face o buna echipa cu ministrii PDL.Se pare ca dezbaterea pe tema revizuirii Constitutiei si a Legii 298 privind stocarea datelor a alunecat in alta directie, ceaa politizarii: cine estecu Basescu sustine modificarea Legii fundamentale si Legea298, cine nu, combate initiativele.Aveti dreptate. Am atras de multe ori atentia asupra pericolului personalizarii dezbaterilor legate de ambele subiecte. Si, mai ales, mi se pare foarte grava personalizarea dezbaterii privind revizuirea Constitutiei. Aceasta politizare este absolut inutila. Este limpede pentru orice om rational ca revizuirea Constitutiei nu va putea fi facuta in anul 2009. Alegerile prezidentiale vor avea loc la sfarsitul acestui an. Ca urmare, pe de o parte, nu va fi o influenta imediata asupra jocului politic. Dar mai mult decat atat, am spus in repetate randuri ca beneficiarul noii Constitutii nu va fi Traian Basescu. Indiferent cum va fi revizuita Constitutia, nu Traian Basescu va exercita mandatul potrivit noii Constitutii. Ca urmare, presupunand ca Traian Basescu va candida si va fi ales in anul 2009, el va fi un presedinte care va avea un mandat pe baza actualei Constitutii. Cu aceleasi atributii, cu aceleasi puteri. Abia in 2014 noul presedinte va putea avea un mandat potrivit revizuirii Constitutiei. Asadar, a lega chestiunea revizuirii Constitutiei de persoana lui Traian Basescu este incorect.Cui i-e frica de Basescu?Si abia acum ma intreb de ce, in mod insistent, exista voci care sustin acest lucru. Inseamna ca avem de-a face cu o tendinta de manipulare si ar trebui sa ma intreb cine este in spatele ei. Pur si simplu teama de Traian Basescu? Dorinta de nu modifica in niciun fel Constitutia? Revizuirea Constitutiei este necesara din cel putin doua considerente. Primul considerent: din '91, de cand s-a adoptat aceasta Constitutie, asistam la un fenomen de marire a rupturii dintre stat si cetateni. In mod normal, daca ar fi fost bine facuta, aceasta Constitutie ar fi trebuit sa asigure o comunicare reala intre cetateni si autoritatile publice. Pentru ca un stat nu este puternic daca nu exista aceasta comunicare intre cetateni si autoritatile publice. Or, din '91 incoace, observam ca ruptura se mareste. Aceasta este o chestiune foarte grava pentru statul roman si pentru natiunea romana. Alt motiv important care justifica revizuirea Constitutiei: Romania a devenit parte a Uniunii Europene si multi au crezut ca s-au rezolvat toate problemele Romaniei odata cu integrarea noastra europeana. Este fals. Am rezolvat anumite probleme, dar marile probleme abia acum au aparut. Si cea mai importanta problema, care le sintetizeaza pe toate celelalte, este urmatoarea: Cum va supravietui natiunea romana in contextul Uniunii Europene? Vom ramane o natiune in continuare? Ne vom pastra identitatea? Sau vom deveni o populatie fara identitate, o piata de desfacere pentru altii. Or, eu cred ca proiectul national romanesc, care dateaza de aproape doua secole, este acum intr-un moment de mare rascruce. Reusim sa revigoram acest proiect national romanesc in contextul Uniunii Europene? Il abandonam? In ce ma priveste sunt partizanul ferm al unui proiect care sa fie asumat de clasa politica din Romania pentru consolidarea natiuni romane in contextul integrarii europene. Cred ca teama fata de derapaje autoritare este o teama falsa. Iar acest slogan al neocezarismului, care este agitat de unii si de altii, mi se pare ridicol si fara niciun fel de substanta. Repet: o tara membra NATO si a Uniunii Europene nu mai are cum sa aiba derapaje autoritare. Este exclusa o asemenea posibilitate.Cum vedeti axa nedeclarata Iliescu-Constantinescu-Tariceanu?Ma bucur ca puneti intrebarea asta pentru ca nu pot sa nu remarc cat de ciudata este aceasta axa de care vorbiti. Cine si-ar fi putut imagina, in urma cu cativa ani, ca vom putea avea o asemenea relatie cordiala intre Constantinescu, Iliescu si Tariceanu? Din motive diferite, fiecare a intrat in aceasta combinatie, o combinatie impotriva naturii, pentru ca ei sunt uniti de un sentiment, nu de o idee. Or, cand exista o uniune politica bazata numai pe sentimente si nu pe idei, lucrurile devin ciudate. Ce-i uneste pe toti trei? Teama ca si-au pierdut sau isi pierd influenta asupra vietii politice, sau resentimentul fata de Basescu. Spun inca o data, gandirea politica trebuie sa fie detasata de aceste chestiuni umorale. Daca ea nu e bazata pe principii, daca e bazata numai pe reactii umorale, atunci consecintele sunt foarte grave. Si din punctul meu de vedere este neserioasa aceasta alianta intre Iliescu, Constantinescu si Tariceanu. Avem nevoie de o repunere a actiunii politice pe temeiul unor principii reale, serioase.Sansele PNLCe credeti ca se va intampla la Congresul PNL?Convocarea Congresului este parte din strategia gruparii Antonescu-Orban. Degeaba Tariceanu spune acum ca el insusi a propus convocarea Congresului, asta a fost de fapt o repliere a lui Tariceanu in ultimul moment, cand a observat ca tendinta majoritara in PNL era in directia convocarii Congresului. Pentru ca, altfel stim care era pozitia lui Tariceanu: el vroia Congres ori la termen, ori anul urmator. Cred ca Tariceanu va pierde si urmatoarea batalie. Poate ca e prematur sa dam un pronostic, dar eu cred ca la Congresul din martie Tariceanu va pierde functia de presedinte. Dar asta nu va rezolva situatia PNL. Pentru ca, daca aceasta tendinta de consolidare a celor doua mari partide - PDL si PSD - va continua, asta inseamna ca va fi un spatiu politic foarte ingust pentru PNL in perioada urmatoare. Si daca scrutinul majoritar intr-un tur sau in doua va fi adoptat, suportul parlamentar PNL va scadea dramatic, chiar cu riscul de a pierde pozitia parlamentara. Cred ca liderii PNL inca nu realizeaza cat de grava este situatia partidului lor. Deci noua conducere a partidului va trebui sa se gandeasca foarte serios la strategia pentru perioada urmatoare a PNL. Eu cred ca o noua conducere a PNL ar putea sa creeze premisa necesara pentru o reluare a discutiilor dintre PDL si PNL si pentru o noua coagulare, pentru o noua consolidare a unificarii dreptei. Dar astea sunt simple ipoteze, pentru ca trebuie sa asteptam mai intai Congresul, sa vedem ce se intampla. In orice caz, actuala conducere a PNL s-a dovedit a fi inapta de a gandi strategic viitorul PNL. Iar pozitia pe care o are PNL acum - foarte dificila, foarte grea - este rezultatul lipsei de gandire strategica a actualei conduceri. In mod normal, daca linia strategica fireasca pe care partidul o desenase intre 1998 si 2004 ar fi fost urmata, PNL era acum marele partid de dreapta al Romaniei, membru PPE si avand coagulate in jurul sau sau absorbite toate celelalte forte de dreapta. Acum aceste obiective politice au fost deja realizate de PDL.Nici PDL nu-i prea hotarat sa faca pasul...Eu vreau sa va spun urmatorul lucru: PLD si PD au avut o decizie corecta din punct de vedere strategic in 15 decembrie 2007. Si observ ca se vorbeste in continuare ca fostii peledisti n-ar avea in actuala coalitie de guvernare pozitiile de vizibilitate care sa justifice fuziunea. Nu sunt de acord cu aceasta perceptie. Mai intai a existat o intelegere, in momentul fuziunii PLD cu PD, care a fost respectata. A fost respectata si de fostii lideri ai PD si de presedintele Traian Basescu. Theodor Stolojan a fost desemnat premier mai intai de Conventia Nationala a Partidului Democrat Liberal, ceea ce inseamna ca in partid a existat un punct de vedere comun asupra acestei chestiuni. N-a fost un alt contracandidat, desemnarea lui Theodor Stolojan s-a produs practic prin consens in interiorul PDL. Ulterior, dupa ce am castigat alegerile, in sensul ca am avut cel mai mare numar de parlamentari, Stolojan a fost desemnat premier de catre Traian Basescu, deci, din acest punct de vedere, lucrurile s-au desfasurat absolut normal. Problema n-a fost la presedinte sau la cei din PDL, problema a fost la Theodor Stolojan. Si, spuneam la inceput ca nu mai comentez aceasta chestiune. Theodor Stolojan ramane un membru important al PDL, al conducerii PDL, este un om care a avut merite foarte mari in unificarea dreptei, este un om care practic a facut istoria unificarii dreptei, dar, daca ne referim la viitor, trebuie sa luam act de acest abandon si sa suportam consecintele. Oricum, liberalii, in momentul de fata, in PDL reprezinta o forta si ei vor deveni in continuare o forta si mai puternica. Practic, curentul liberal din PDL este singurul reprezentant pe scena politica al liberalismului de dreapta, iar toti liberalii de dreapta trebuie sa inteleaga ca trebuie sa sustina in perioada urmatoare PDL.Au aparut semnale potrivit carora membrii PC nu ar fi multumiti cu ce au primit...Fac aici o precizare, pentru ca am vorbit mai devreme de republica parlamentara. Daca Romania era republica parla­mentara, domnul Voiculescu avea toate sansele sa fie presedintele Romaniei. Este o simpla observatie ce ia ca punct de plecare abilitatile imense de manevra politica pe care le-a dovedit in timp. Din fericire, presedintele este ales de cetateni. Ceea ce se numeste partid conservator, in Romania, astazi, este de fapt o entitate creata de abilitatile liderului sau de a combina impactul unui conglomerat media cu politicul. Ponderea politica a unui partid este cea data de electorat, ori niciodata acest partid n-a intrat in Parlament prin confruntare directa cu cetatenii. El a intrat pentru ca a facut aliante justificate de suportul mediatic pe care l-a avut.Nemultumiride principiuDin ce ati spus pana acum, nu ati lasat sa se intrevada nicio nemultumire legata de functionarea PDL. Totul merge perfect?Nu as vrea sa credeti ca traim in PDL in cea mai buna dintre lumile posibile, dar cred ca PDL este cel mai puternic partid din Romania si este partidul de care eu sunt atasat printr-un proiect politic pe care l-am promovat din anul 1990: proiectul unificarii dreptei. Daca vorbim de nemultumiri, eu nu am nemultumiri personale, am nemultumiri de principiu. As vrea sa vedem cat mai repede consolidata infrastructura de doctrina si politici publice a partidului. As vrea sa vedem pus pe picioare cat mai repede un mecanism de selectare si training al resurselor umane in partid. As vrea sa consolidam coordonarea si comunicarea la nivel teritorial. As vrea sa avem cat mai repede o entitate de analiza politica si sociologica cu valente electorale la varful partidului. As vrea sa incepem sa atragem cat mai multi experti si tineri specialisti in jurul partidului.... Cele de mai sus inseamna ca nu cred ca totul este perfect in partid. De ce nu sunt nemultumiri personale de genul celor care exista in PSD sau in alte partide? Pentru ca am constatat ca in PDL exista o mare capacitate de dialog intern. Este o constatare, nu este o tema de PR politic...Ce durata de viata estimati ca va avea CoalitiaPDL-PSD ?Trebuie sa marturisesc ca instinctul meu a fost initial spre o coalitie cu PNL. PNL n-a vrut. De ce? E problema lor si tema congresului lor va fi identificarea responsabililor pentru aceasta decizie iresponsabila. Date fiind conditiile, despre solutii mai bune decat coalitia cu PSD nu am auzit. As fi vrut sa aud, dar nu am auzit. O coalitie la guvernare are mai multe dificultati pentru a gestiona problemele decat un partid puternic, un partid care isi poate duce propriul program la indeplinire, iar nu un program negociat cu alte partide. Cu atat mai mult o astfel de coalitie este in discutie, pentru ca ea reuneste nu partide din aceeasi zona doctrinara, ci reuneste partide cu ideologii diferite: un partid de dreapta si un partid de stanga. Numai ca, in vremuri exceptionale, conditiile sunt exceptionale. In orice caz, daca liderii celor doua partide vor fi constienti de miza acestei guvernari in conditiile crizei economice, in mod normal ar trebui ca aceasta coalitie sa dureze patru ani.Din nou NicaCredeti ca vor fi constienti?Repet, ultimele evolutii ma indeamna sa cred ca da. Si spuneam mai devreme ca am mare incredere in domnul Nica. Sper ca va fi sprijinit de ceilalti lideri ai partidului ca sa faca doua lucruri dificile: mai intai sa armonizeze ministrii PSD si apoi sa armonizeze echipa PSD cu echipa PDL. Nu pot sa garantez ca acest lucru se va intampla. Ce pot sa spun e un lucru: ca PDL e puternic motivat sa fie onest in aceasta coalitie, este puternic motivat sa-si respecte toate angajamentele, este puternic motivat sa dialogheze cu partenerul de guvernare. Sa speram ca toate aceste chestiuni vor putea fi armonizate si pe viitor in coalitie.Aveti la fel de multa incredere si in domnul Geoana?Domnul Geoana este un diplomat si sper sa isi foloseasca aceasta calitate pe care o are in interiorul PSD. Deocamdata s-a dovedit ca foloseste aceasta calitate de diplomat, dar, incet-incet, ar trebui ca aceasta calitate sa fie dublata si de o reala capacitate de a conduce. Cred ca Mircea Geoana va castiga si aceasta abilitate de a conduce.Cel care ar fi fost indreptatit sa ceara sefia unui serviciu este PDL.A lega chestiunea revizuirii Constitutiei de persoana lui Traian Basescueste incorect.Vom ramane o natiune in continuare? Ne vom pastra identitatea?
sursa:www.ziua.ro
Last Updated ( Monday, 16 February 2009 07:48 )  
banneranunt300