News Anunt.ro

De la noi stiu toti

Tuesday
Feb 07th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Sport Fotbal „Vă dăm foc la maşini!“

„Vă dăm foc la maşini!“

E-mail Print PDF
User Rating: / 0
PoorBest 
Începând cu ora 18:00, la stadionul din Ghencea s-au strâns aproximativ 200 de susţinători ai echipei Steaua. După ce au zăbovit puţin în faţa caselor de bilete, ei au intrat în complex, acolo unde jucătorii lui Lăcătuş se pregăteau de antrenament.

Şapte jucători ai Stelei, împreună cu Marius Lăcătuş, au ieşit să discute cu susţinătorii roş-albaştri. Nu era prima ședință din acea zi. Se mai întruniseră într-o ședință înaintea antrenamentului cu conducătorii Teia Sponte şi Valeriu Argăseală. „Ne faceţi de râs! De ce vă bateţi joc de Steaua?", au început reproşurile ultraşilor. „Credeţi că noi nu vrem să câştigăm? Credeţi că nouă nu ne e ruşine să ieşim din casă din cauza rezultatelor? Pur şi simplu nu ne iese jocul", s-a auzit o voce dintre grupul jucătorilor. Goian, Zapata, Ogăraru, P. Marin, Ghionea, Baciu şi Pleşan au ascultat apoi cu capetele plecate reproşurile membrilor galeriei.

Li s-a reproşat că s-au dat cu Gigi

Şi reproşurile au fost dure. „Ce aţi căutat la OTV, când a doua zi trebuia să plecaţi la Tg-Jiu? Săriţi în apărarea lui Gigi Becali, care a nenorocit echipa? Nu vedeţi pe ce loc sunteţi? Goiane, ai uitat cum patronul te umilea în Austria în faţa televiziunilor? Ogăraru, ai uitat că Becali zicea că eşti varză şi că te trimite înapoi la Ajax? Păi, cum vreţi să vă respectăm când voi nu aveţi coloană vertebrală?", au spus fanii. Lăcătuş nu a scăpat nici el:
„Marius, oricare antrenor ar fi plecat de mult după aceste rezultate. Vrei să te înjure tot stadionul, să ieşi astfel din scenă? Pleacă tu de bună voie!". „Sezonul acesta e ratat. Singura bucurie pe care mai puteţi să ne-o faceţi e să o bateţi pe Dinamo. Nu vrem să ia campionatul", au mai spus ultraşii, după care o voce a sunat ameninţător: „Dacă nu o bateţi pe Dinamo, vă dăm foc la maşini!". „OK, promitem că vom face absolut totul pentru a o bate pe Dinamo. O să vedeţi că pe teren vom juca la sacrificiu", a venit replica jucătorilor, încheindu-se astfel un fel de pact. Suporterii au ieşit apoi paşnici din complexul Ghencea, nu înainte ca un fan să aprindă câteva torţe.

Argăseală, izgonit de ultraşi

În timp ce suporterii îi băgaseră în şedinţă pe jucătorii Stelei, preşedintele Valeriu Argăseală (foto) s-a apropiat de grup cu intenţia de a asista la discuţii. Văzându-l, ultraşii i-au transmis să plece, deoarece nu doresc să stea de vorbă cu el pentru „că îngroapă Steaua". Ca să nu dea prilejul unor incidente regretabile, preşedintele s-a retras.

Ce le-au reproşat fanii jucătorilor

* Mergem degeaba după voi în deplasări, că nu mai bateţi pe nimeni!
* Ce aţi căutat la OTV, când a doua zi trebuia să plecaţi la Tg-Jiu?
* De ce îl apăraţi pe Becali, care v-a umilit la televizor?

Ce i-au reproşat lui Lăcătuş

* Câtă răbdare să mai avem cu tine? Oricare alt antrenor era plecat de mult în locul tău...
* Pleacă de bună voie, până nu o să te înjure un stadion întreg!

sursa:www.evz.ro

Last Updated ( Friday, 10 April 2009 06:39 )  
banneranunt300

Hot topic

 

Hackerul român care a speriat FBI-ul - Revista presei interne

Presa naţională scrie astăzi despre raportul FBI pe tema criminalităţii informatice, ...

 

Hoţia la români

Cei aflaţi conjunctural la putere sunt primii care ne induc sentimentul că regulile stat...

 

Preţul petrolului a crescut aproape de 53 dolari/baril, în schimburile matinale

Petrolul s-a scumpit aproape de 53 dolari/baril în schimburile matinale de luni, continuÃ...

 

Un singur român printre bogaţii lumii

Dinu Patriciu a rămas singurul român prezent în clasamentul „Forbes". Ion Ţiriac a i...

 

Doamnă ministru, vrem trei ore de sport!

Elevii susţin că programa şcolară încărcată nu le permite să facă mai multă miş...

Who's Online

We have 4 guests online