Armond White clasează filmul lui Mungiu, aclamat până acum de presa americană, drept „o marotă bazată pe reproşuri liberale”. Criticul măcelăreşte însă şi candidatele la Oscar 2009.La împlinirea a 75 de ani de la fondarea Asociaţiei Criticilor de Film din New York, preşedintele recent ales Armond White a trecut în revistă starea actuală a cinematografiei. De pe tot globul, fiindcă White îşi face timp să vadă vreo 400 de filme pe an, iar un asemenea efort îi dă dreptul la defulare.
Despre „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Mungiu, şeful criticilor de film newyorkezi a declarat, potrivit „New York Magazine”, că nu e decât „o marotă bazată pe reproşuri liberale, un efect întârziat al «mândriei naţionale triumfaliste» pe care le-o imputa Susan Sontag americanilor”.
Despre „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Mungiu, şeful criticilor de film newyorkezi a declarat, potrivit „New York Magazine”, că nu e decât „o marotă bazată pe reproşuri liberale, un efect întârziat al «mândriei naţionale triumfaliste» pe care le-o imputa Susan Sontag americanilor”.
Producţia „Slumdog Millionaire”, cotată de toată presa drept una dintre marile favorite la Oscar, n-a reuşit să-l impresioneze şi pe Armond White, care o consideră „o escrocherie de televiziune” plină de „dispreţ voios”. Nici măcar inofensivul şi îndrăgitul „WALL-E”, ales Cel mai bun film de animaţie de către Asociaţia Criticilor de Film din New York, nu scapă de talentele de măcelar ale lui White, care nu poate să-i ierte „cinismul urât şi apocaliptic”.
„Nu fac asemenea declaraţii ca să atrag atenţia asupra mea, ci pentru că eu chiar cred în ce spun. Trăim într-o epocă în care criticii sunt concediaţi dacă nu le plac destule filme. Oamenii nu vor să asculte ce-au de zis trâmbiţaşii industriei cinematografice. Publicul trebuie să audă adevărul”, s-a împăunat White în faţa presei. Criticii de film newyorkezi care nu sunt prea fericiţi cu noul şef se aşteaptă la un mandat cu probleme. O parte a presei speculează că alegerea lui White nici măcar nu s-a datorat respectului şi aprobării breslei, ci mai degrabă faptului că polemicul critic a fost singurul doritor să preia o asemenea funcţie ingrată.
Mulţi au ţinut să-şi aducă aminte că White e în stare s-o facă şi mai ingrată: în 1994, în timpul mandatului său anterior, a programat gala de decernare a premiilor asociaţiei sale în timpul Festivalului de la Sundance, apărându-şi poziţia printr-o declaraţie spinoasă: „Asociaţia newyorkeză e cea mai veche din ţară. Doar nu suntem Asociaţia Criticilor de Film din Dallas. Nu mai pot eu dacă cineva vrea să se dea în stambă la Sundance! Asociaţia e pe primul loc”.
sursa:www.cotidianul.ro






