News Anunt.ro

De la noi stiu toti

Sunday
Feb 05th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Politica Externa

Externa

Chavez vrea de la popor un mandat de dictator

Chavez vrea de la popor un mandat de dictatorReferendum pentru candidaturi fără număr.

Cei aproximativ 17 milioane de venezueleni cu drept de vot au fost chemaţi ieri la urne pentru a se pronunţa asupra unui amendament constituţional care ar face posibilă realegerea pe termen nelimitat a preşedintelui Hugo Chavez. Potrivit AFP, birourile de vot au fost deschise la ora locală 6.00 şi urmau să se închidă la ora 18.00 (luni, 0.30, ora României). Textul supus votului alegătorilor este un amendament prin care se modifică cinci articole din actuala Constituţie, astfel încât şeful statului, primarii, deputaţii şi guvernatorii să poată participa în alegeri ori de câte ori doresc.

În prezent, Constituţia Venezuelei nu autorizează decât două mandate consecutive. „Încrederea mea în victorie este infinit mai mare decât la 1 decembrie 2007“, declarase sâmbătă Hugo Chavez.

Pe 2 decembrie 2007, venezuelenii au respins o vastă reformă constituţională, care de asemenea prevedea posibilitatea realegerii preşedintelui pentru mai mult de două mandate de şase ani, cum stipulează textul actual.

Mobilizare la vot

De dimineaţă, venezuelenii au fost treziţi de difuzoare, fiind invitaţi prin portavoci instalate pe autoturisme să iasă din case şi să meargă la vot. De la 5.00 la 6.00 dimineaţa, debutul scrutinului a fost marcat în capitală prin ample focuri de artificii şi petarde răzleţe. Televiziunea publică, evocând un „moment istoric“ pentru sporirea drepturilor populaţiei, a difuzat în repetate rânduri imagini cu alegători gata să voteze, între care un grup care scanda „poporul unit nu va fi învins niciodată“. Sondajele de opinie au arătat constant că rezultatul era incert, în condiţiile existenţei unui număr foarte mare de alegători nehotărâţi.

Last Updated ( Monday, 16 February 2009 08:43 )

Read more...
 

Terapia anticriză Obama: socialism şi 2,5 trilioane USD

Terapia anticriză Obama: socialism şi 2,5 trilioane USD
Bursa americană a reacţionat negativ la anunţarea unui plan de salvare economică ce va oferi administraţiei SUA cel mai mare control asupra pieţei din ultimii 70 de ani.
I...

Barak a bombardat degeaba Gaza

Barak a bombardat degeaba GazaBlocul partidelor de dreapta si al celor religioase sunt, conform ultimelor sondaje, principalii castigatori ai alegerilor legislative desfasurate ieri in Israel. Rata de...

Last Updated ( Wednesday, 11 February 2009 06:22 )

Read more...

Barack Obama solicita o reevaluare a strategiei politicii americane pentru Afganistan si Pakistan

Barack Obama solicita o reevaluare a strategiei politicii americane pentru Afganistan si PakistanPresedintele Barack Obama a ordonat o reevaluare a politicii americane in Afganistan si Pakistan, pe baza datelor furnizate de diferitele agentii de informatii americane,...

Last Updated ( Wednesday, 11 February 2009 06:22 )

Read more...

Rusii speriati

Negocierile purtate de SUA si Rusia pe seama reinnoirii tratatului de dezarmare nucleara START au antrenat dezbateri pe teme geopolitice extrem de aprinse la Moscova. Pio...

Page 6 of 7
banneranunt300