Consiliul de Securitate al ONU se va reuni la 11 mai la nivel ministerial pentru a dezbate situaţia din Orientului Mijlociu. Iniţiativa îi aparţine Rusiei care va asigura atunci preşedinţia rotativă a Consiliului.
Potrivit AFP, ambasadorul Rusiei, Vitali Ciurkin, şi-a informat ieri cei 14 colegi din Consiliu şi a anunţat că reuniunea va fi prezidată de ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov.
Ciurkin nu a precizat dacă statele membre sunt de acord cu invitaţia Moscovei şi dacă şefii diplomaţiilor lor vor fi prezenţi la New York pentru această dezbatere.
sursa:www.adevarul.ro



Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a deschis uşa negocierilor cu Statele Unite ale Americii asupra programului nuclear al ţării sale, spunând că Teheranul doreşte...
Întâlnirea de la Praga dintre Jose Luis Rodriguez Zapatero și Barack Obama, posibila remaniere a cabinetului președintelui Guvernului spaniol și cererea expresă a părinți...
Barack Obama va decide la toamnă dacă va trimite sau nu 10.000 de militari suplimentari în Afganistan, au anunţat miercuri responsabili americani în Congres, relatează AF...
Preşedintele american plănuieşte să suplimenteze numărul trupelor din Afganistan cu încă 4.000 de soldaţi şi câteva sute de specialişti civili pentru a combate ceea ce el...
