News Anunt.ro

De la noi stiu toti

Thursday
Sep 09th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Economie

Economie

Premierul Boc le arată pisica băncilor străine

Premierul Boc le arată pisica băncilor străineDiscursul şefului guvernului despre impozitul „Robin Hood" aplicat pe profiturile băncilor este unul politic şi fără noimă, spun analiştii.

Premierul Emil Boc a întins, ieri, coarda şi a ameninţat băncile străine că le va suprataxa profiturile pe care le fac pe spinarea românilor dacă ele îşi vor scoate banii din ţara noastră şi îi vor duce în statele de unde provin.

„Dacă băncile străine, prin reprezentanţele lor din România, nu vor înţelege că au fost la bine alături de români, adică au obţinut profituri extrem de importante în România, în vremuri foarte bune, iar acum, când vremurile sunt dificile, vor să lase povara crizei numai pe umerii românilor şi ei să îşi retragă banii la băncile lor din străinatate, atunci guvernul nu va sta cu mâinile în sân. Avem posibilitatea să aplicăm mai multe măsuri, care sunt şi în alte părţi ale lumii, precum acea taxă «Robin Hood», numită supraimpozitarea profiturilor", a declarat primul-ministru, la postul public de radio. El a atras atenţia că guvernul poate lua „foarte repede" aceste decizii, dar, în acelaşi timp, a dat asigurări că nu doreşte să facă acest lucru.

„Declaraţii politice belicoase"

„Sper ca băncile străine să respecte înţelegerea şi să-şi menţină liniile de creditare. Nu se pot spăla pe mâini şi să ne trateze ca pe un stat care nu are nicio pârghie să intervină", a mai spus Boc.

Ulterior, premierul a revenit asupra ameninţării şi a îndulcit-o, declarând că evocarea posibilităţii de a suprataxa profiturile băncilor străine a fost doar un semnal că guvernul vrea ca banii să rămână în economia românească.

În opinia lui Dragoş Cabat, preşedintele Camerei Analiştilor Financiari din România, declaraţia premierului este „doar una politică belicoasă, care n-are nicio noimă". „Pentru că am fost primiţi în UE, nu putem face un asemenea gest unor parteneri din UE. Nu poţi face aşa ceva aşteptându-te ca băncile să se sperie", a precizat el, pentru EVZ. Cabat a mai spus că banii sunt ai instituţiilor de creditare, nu ai statului român, şi dacă acestea vor dori să-i retragă, nu le vom putea opri. Cel mai mare risc ar fi ca băncile străine să se retragă din România, înrăutăţind mediul economic pentru următorii ani.

România, model de urmat

O delegaţie a Băncii Naţionale a României (BNR) a participat, ieri, la Bruxelles, la discuţii prelungite având ca scop întărirea acordului încheiat cu băncile-mamă la finele lui martie, la Viena. Băncile care şi-au pus semnăturile pe document sunt Erste Group, Volksbank, Raiffeisen International, Societe Generale, UniCredit, EFG Eurobank, National Bank of Greece, Alpha Bank şi Piraeus.

Potrivit unor surse din BNR, pe agenda de ieri s-a aflat şi intenţia Comisiei Europene ca modelul românesc al acordului cu băncile străine să se aplice şi în alte state membre.


sursa:www.evz.ro

 

TVA pe maşină, plătit dublu

TVA pe maşină, plătit dubluRomânii care cumpără un autoturism nou dintr-un alt stat membru vor plăti taxa şi în ţară, înainte să o recupereze pe cea din străinătate. Dacă vreţi să vă cumpăraţi o ma...

plictisitor chiar şi la preţ redus

plictisitor chiar şi la preţ redusDoar câteva sute de turişti îşi petrec vacanţele la mare în această perioadă, iar majoritatea hotelurilor sunt închise.

Litoralul românesc e aproape gol şi dezolant: multe...

Fiscul pune bâta pe datornicii fictivi

Fiscul pune bâta pe datornicii fictiviNumeroase firme incluse la categoria datornici nu au obligaţii restante. Ele ajung pe „lista ruşinii" din cauza greşelilor funcţionarilor.

O mare parte din companiile trec...

Există bani pentru salarii şi pensii

Există bani pentru salarii şi pensiiVeşti bune pentru pensionari şi bugetari. Statul are bani pentru plata veniturilor acestora.

Asigurarea a fost dată chiar de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, care a d...

Dacia iese din criză

Dacia iese din crizăDatorită programelor „Rabla" din ţările vestice, cererea mare de autoturisme aduce uzina de la Mioveni la normalitate.

Dacia a înregistrat cea mai mare creştere din Europa...

Acord secretos cu FMI

Acord secretos cu FMIAnumite informaţii din memorandumul care defineşte condiţiile împrumutului extern vor rămâne ascunse de ochii publicului larg.

Creditul extern al României, în valoare de a...

Paradisurile fiscale împânzesc lumea

Paradisurile fiscale împânzesc lumeaStatele vizate ţin ascunse conturi de sute de miliarde de euro.

Fonduri speculative, societăţi ascunse, venituri care se scurg printre degetele multor state. Paradisurile ...

Locuinţele vechi, între scumpiri şi ieftiniri

Locuinţele vechi, între scumpiri şi ieftiniriUnii analişti susţin că preţurile o iau în sus, alţii spun că nu s-a atins limita minimă.

Preţurile apartamentelor vechi din Capitală încing dispute între brokerii imobili...

Page 8 of 23

Hot topic

 

Hackerul român care a speriat FBI-ul - Revista presei interne

Presa naţională scrie astăzi despre raportul FBI pe tema criminalităţii informatice, ...

 

Hoţia la români

Cei aflaţi conjunctural la putere sunt primii care ne induc sentimentul că regulile stat...

 

Preţul petrolului a crescut aproape de 53 dolari/baril, în schimburile matinale

Petrolul s-a scumpit aproape de 53 dolari/baril în schimburile matinale de luni, continuÃ...

 

Un singur român printre bogaţii lumii

Dinu Patriciu a rămas singurul român prezent în clasamentul „Forbes". Ion Ţiriac a i...

 

Doamnă ministru, vrem trei ore de sport!

Elevii susţin că programa şcolară încărcată nu le permite să facă mai multă miş...

Who's Online

We have 1 guest online