News Anunt.ro

De la noi stiu toti

Thursday
Mar 11th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Economie Interes general

Diverse

Fondurile UE pe energie zac neaccesate

Fondurile UE pe energie zac neaccesateMinisterul Economiei riscă să piardă o parte din fondurile nerambursabile din cauza lentorii cu care aprobă proiectele.

Ministerul Economiei, condus de Adriean Videanu, are restanţe foarte mari în cheltuirea fondurilor europene pentru energie pe care le are în gestiune. Din iulie 2007 şi până în prezent, ministerul nu a reuşit să semneze niciun contract de finanţare cu viitorii beneficiari ai finanţărilor europene, fără a mai vorbi de cheltuirea efectivă a banilor.

Valoarea fondurilor gestionate de Ministerul Economiei pe energie se ridică la 725 de milioane de euro, pentru perioada 2007-2013, din care aproape 640 de milioane de euro de la UE, diferenţa fiind contribuţia publică naţională. Comisia Europeană a aprobat programul în iulie 2007, iar prima sesiune de depunere a ofertelor s-a deschis abia în august 2008. Astfel, în 2007 nu s-a tras niciun leu, iar banii s-au reportat pentru 2008-2009. Din suma alocată în 2008 pe cinci domenii, singurele proiecte aprobate sunt cele pentru investiţii în resurse regenerabile de energie. Proiectele s-au putut depune până la 30 septembrie 2008, dar de atunci, nici un contract de finanţare din cele 14 aprobate nu a fost semnat. „Sperăm ca într-o lună-două să semnăm contractele de finanţare cu beneficiarii", ne-au declarat oficialii ministerului.

Pe eficienţă energetică, au fost depuse până la termenul-limită, 30 septembrie, doar trei proiecte şi nici unul nu s-a calificat, iar banii vor fi reportaţi. Ministerul lucrează acum la simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor pe regenerabile şi eficienţă şi nu se ştie când va începe sesiunea de alocare a fondurilor pentru 2009. Pe celelalte trei domenii, sesiunile sunt în continuare deschise. Ministerul explică întârzierile mari prin faptul că personalul necesar este insuficient, proiectele sunt foarte complexe, iar multe nu au toate actele necesare.

Banii dintr-un an pot fi cheltuiţi în următorii doi-trei ani, altfel se pierd.


sursa:www.evz.ro

 

Nouă din zece români, loviţi de criză

Nouă din zece români, loviţi de crizăPeste 50% dintre respondenţii unui sondaj spun că au fost puternic afectaţi, iar aproape 40% resimt efectele într-o măsură mai mică. Unu din doi români a fost deja putern...

Apartamentele noi trimit chiriaşii de lux în cartier

Apartamentele noi trimit chiriaşii de lux în cartierChiria lunară în complexurile rezidenţiale abia finalizate este cu până la 50% mai mare faţă de cea în locuinţele vechi de la periferie.

Apartamentele noi sunt luxul de cr...

Bonusurile plătite bancherilor sunt o "ruşine absolută"

Bonusurile plătite bancherilor sunt o Ministrul francez de Finanţe condamnă practicile unora dintre cele mai mari bănci din lume de a oferi bonusuri garantate pe mai mulţi ani unor angajaţi, pentru ca aceştia...

„Prima casă” nouă, peste 60.000 €

„Prima casă” nouă, peste 60.000 €La Palatul Copiilor, din Capitală, s-a deschis azi primul târg dedicat programului. Intrarea este gratuită şi poate fi vizitat până duminică.

Prima casă nouă depăşeşte, în...

  • «
  •  Start 
  •  Prev 
  •  1 
  •  2 
  •  3 
  •  4 
  •  5 
  •  6 
  •  7 
  •  8 
  •  9 
  •  10 
  •  Next 
  •  End 
  • »
Page 1 of 17
banneranunt300